Realitatea

Datorită importanţei informaţiei transmise lui Bob Sanders, s-a decis ca acest subiect să aibă o pagină dedicată pentru ca oricine să îl poată accesa. Va rugăm să acordaţi câteva momente citirii acestui material şi, dacă aveţi întrebări, vă rugăm să ne contactaţi.

În primul mesaj se răspunde la întrebarea: “Ce este o singularitate?”

Este o certitudine că ceva creează tot ceea ce vedem în jurul nostru şi aproape tot ceea ce ne putem imagina.

Oamenii religioşi atribuie totul unei entităţi misterioase numite Dumnezeu şi lasă lucrurile aşa.

Alţii, cu înclinaţii spre ştiinţă, încearcă să înţeleagă natura vieţii măsurând şi analizând plante, animale şi oameni, iar atunci când se izbesc de lucruri pe care nu le pot inţelege sau măsura, au tendinţa să întoarcă spatele şi să ignore problema.

Pe o panta uşor diferită, matematicienii încearcă să analizeze în mod matematic modul în care viaţa este construită şi anunţă cu mândrie descoperirea de noi dimensiuni teoretice reprezentate prin formule scrise cu creta pe tablă.

Niciuna din aceste acţiuni nu poate conduce la descoperirea realităţii vieţii deoarece niciuna dintre ele nu se îndreaptă în direcţia corectă.

Dumnezeu, creatorul a tot ce este, nu se poate găsi într-o teoremă, sau sub un microscop, si nici măcar citind o carte sfântă.

Adevărul este simplu şi constă în a recunoaşte că totul este unul şi că suntem, în acelaşi timp, parte şi întreg al acestei uniuni, pe care o numim Dumnezeu.

Mai departe, această uniune nu este o forţă fizică, ci este o forţă spirituală de o amploare şi putere imensă, capabilă să apară în mai multe dimensiuni simultan. Aşadar, această forţă dumnezeiască pare că se află peste tot în acelaşi timp, luând orice formă doreşte, de la cel mai mic obiect posibil de imaginat pană la o întreagă galaxie, şi totul se produce simultan. Această forţă dispune de astfel de capacităţi în ceea ce apare a fi tărâmul fizic, şi mai departe în celelalte niveluri ale realităţii, cunoscute sub denumirea de dimensiuni. Cum este posibil ca aşa ceva să se poată întâmpla? Pentru a răspunde, trebuie să facem apel la imaginaţie.

Marea majoritate a oamenilor consideră imaginaţia a fi o iluzie, un mod copilăresc de a privi viaţa, complet deconectat de la realitate şi, în consecinţă, ea nu merită niciun fel de studiu şi atenţie.

Dar, de fapt, imaginaţia este parte a construcţiei spirituale a omului şi este responsabilă, în mare parte, de modul cum vedem lumea care ne înconjoară, atât în plan fizic, cât şi în dimensiunile spirituale.

S-a spus că gândurile devin lucruri, şi este adevărat.

Gandurile creează realitatea, atât gândurile limitate izvorâte din religii tradiţionale şi ştiinţa convenţională, cât şi sclipirile vibrante de geniu pe care un număr redus de oameni le poate avea.

Gândurile sunt strâns legate de imaginaţie şi se pot combina astfel încât, în loc să vină din mintea persoanei, aceste gânduri vin din imaginaţie. Imaginaţia este conectată cu mintea superioară şi amândouă pot lucra împreună precum mâna cu mânuşa. În această situaţie, omul este binecuvântat cu o mare putere creatoare şi va putea stăpâni orice îşi propune deoarece mintea lui superioară va fi cea care îi va crea realitatea şi îl va ajuta să influenţeze întreaga realitate, deoarece toţi suntem unul, iar mintea superioară eliberată în realitate prin intermediul unei imaginaţii puternice este capabilă să schimbe destinul tuturor.

Dacă ne uităm la efectul global al marilor învăţători (Isus, Buddha şi alţii) în influenţarea întregii lumi pe perioade considerabile de timp, putem vedea puterea unei imaginaţii bine antrenate lucrând împreună cu mintea superioară în educarea lumii despre o viaţă trăită în pace cu semenii.

De asemenea putem vedea efectul produs de oameni răi care, folosind aceeaşi metodă, au provocat durere şi distrugere în întreaga lume.

Trebuie să înţelegem că aceste două forţe sunt constant în opoziţie cu scopul de a-şi atinge, fiecare în parte, obiectivele.

Binele şi răul sunt două aspecte ale aceleiaşi forţe – mintea superioară împreună cu imaginaţia – şi acestea influenţează evenimentele din întreaga lume. Sursa de putere este aceeaşi, însă rezultatele sunt complet diferite.

Ne putem întreba de ce această fortă a lui Dumnezeu este astfel polarizată. Pentru a răspunde, trebuie să abordăm un nou nivel al forţei spirituale numit “voinţă”.

Voinţa reprezintă imaginaţia pusă în acţiune.

Atâta vreme cât rămâne în minte, imaginaţia este doar o forţă teoretică. Totuşi, atunci când este mutată în acel aspect al personalităţii numit voinţă, are posibilitatea de a căpăta formă fizică. Această formă fizică se poate contura fie pe Pământ, fie în tărâmurile astrale, deoarece şi acele planuri au propria lor realitate fizică.

Deci, imaginaţia lucrând împreună cu mintea superioară, formează idei, iar unele dintre ele sunt transferate voinţei şi astfel se obţine efectul fizic, iar acest efect fizic poate şi într-adevăr are un impact enorm atât în realitatea fizică, cât şi în cea astrală. Iar războiul dintre bine şi rău continuă.

Această bătălie între bine şi rău nu va fi pierdută deoarece numărul celor care au ales să aducă haos în lume este relativ mic comparativ cu multitudinea forţelor angelice ale căror minţi superioare şi imaginaţie sunt foarte dezvoltate. Din păcate însă, toată această energie pozitivă care curge în tărâmurile astrale nu poate ajunge instantaneu pe Pământ, de aceea forţele răului, operând direct în planul fizic, par a avea mână liberă. Însă fiţi siguri că odată ajunsă în planul fizic, energia pozitivă va anula forţele negative şi pacea se va reinstaura pe Pământ.

În continuare să explicăm cum toate acestea afectează oamenii care sunt acum încarnaţi pe Pământ.

Am menţionat imaginaţia, mintea superioară (sau sinele superior) şi voinţa. Am spus că fiecare dintre noi îşi creează propria realitate. De asemenea L-am adus în discuţie pe Dumnezeu. Acum este timpul să punem totul cap la cap în încercarea de a clarifica modul în care este construită realitatea noastră.

Am spus că forţa numită Dumnezeu este una spirituală, invizibilă. Dumnezeu este forţa care a creat viaţa, însă El a creat o singură viaţă.

Absolut tot ce a existat, există şi va exista în oricare din dimensiunile realităţii este creat de forţa spirituală unică numită Dumnezeu. Această forţă singulară era complet neutră, fără cunoştinţe, ţeluri sau ambiţii. Era doar o forţă vie care a existat dintotdeauna şi va exista întotdeauna, singurul element viu din întregul multivers.

Însă, de-a lungul nenumăratelor miliarde de ani, după măsurarea conventional pământeană a timpului, această forţă numită Dumnezeu a suferit o schimbare pe care nici cele mai înălţate spirite nu o înţeleg pe deplin, prin care a căpătat conştiinţă de sine. Originea acestei schimbări este necunoscută. Acceptăm doar că s-a întâmplat şi, prin intermediul acestei conştiinţe, a fost creată întreaga viaţă aşa cum o vedem astăzi.

Trebuie reţinut că această forţă este unică.

Privim întreg Pământul cu multitudinea de animale, pietre, stânci, plante, planeta Pământ însăşi, precum şi toate planetele din univers, însă toate împreună formează această forţă unică.

De aceea universul are această denumire. Universul, dar şi toate entităţile asociate lui, sunt un întreg.

Atunci, de ce par a fi aşa de multe elemente separate în aceasta realitate? Dacă totul este unul, atunci ar trebui să existe un singur obiect uriaş – planetele, oamenii, animalele şi plantele ar fi o imensă masa de materie, dar vedem prea bine că nu este aşa.

Pentru ochiul liber, este evident că fiecare obiect, de la un grăunte de nisip pănă la universul însuşi, reprezintă un element individual, separat de alte elemente. Investigarea cauzei acestei dictonomii ne va conduce într-o nouă arie numită conştiinţă.

Totul în univers este viu şi are conştiinţă. Fiecare element experimentează un simţ al realizării sinelui şi încearcă să se separe de forţa unică numită Dumnezeu în dorinţa de a progresa prin labirintul formelor gând care circulă prin tărâmurile astrale şi eterice, având dezideratul de a-şi găsi propria identitate.

Dar de ce viaţa are asemenea obiective?

Din nou, amintim că fiecare element are o minte superioară – care este însăşi forţa Dumnezeu, dar în acelaşi timp resimte nevoia de a avea un aspect personal al acestei forţe şi de a fi o variantă distinctă a lui Dumnezeu.

Acest act aparent egoist este de fapt parte din însăşi forţa Dumnezeu care impinge întreaga viaţă să îşi atingă obiectivul – de a realiza că este într-adevăr Dumnezeu. Deci fiecare formă de viaţă în parte se zbate să devină aspectul unic al lui Dumnezeu, separată de toate celelalte forme de viaţă care, la rândul lor, urmează acelaşi proces. Pentru a crea această realitate, formele de viaţă folosesc mijloacele pe care le au la dispoziţie: mintea superioară, imaginaţia şi voinţa. Aşadar, orice obiect, indiferent de formă sau de dimensiunea în care locuieşte, face tot ce îi stă în putere pentru a deveni o reprezentare unică a lui Dumnezeu. Astfel, mintea superioară, folosind imaginaţia şi voinţa, creează o realitate pe care o consideră a fi cea mai bună reprezentare a forţei Dumnezeu.

Chiar dacă fiecare entitate, de la cea mai mică la cea mai mare, observă existenţa celorlate entităţi din jur, voinţa, şi egoul transmit idea de individualitate, de unicitate a deţinătorului forţei Dumnezeu.

Odată ce s-a realizat această tendinţă către egocentrism, un grup de arhanghleli a fost însărcinat să ajute formele de viaţă în acest proces. Aceşti arhangheli sunt numiţi Directorii vieţii.

În alte mesaje am explicat faptul că Directorii vieţii controlează o singularitate, o particulă de materie care a ajutat în crearea realităţii oamenilor.

Deşi este adevărat în principiu, trebuie totuşi menţionat că această particulă este însăşi forţa lui Dumnezeu, care nu este de natură fizică. Însă, pentru a putea ilustra punctul nostru de vedere, am descris o forţă fizică.

Pentru clarificare, această particulă este într-adevăr forţa numită Dumnezeu. Cu toate acestea, ea nu joacă un rol activ în construirea realităţii. Este adevărat că această forţă reprezintă sinele superior al întregii vieţi (nu doar cea de tip uman), însă nu este adevărat că ea ar fi responsabilă de crearea iluziei vieţii. Noi doar am folosit această abordre pentru a prezenta un concept într-un mod mai uşor de înţeles.

Am mai menţionat anterior de conştiinţă. Conştiinţa operează în legătură strânsă cu sinele superior şi cu imaginaţia.

În călătoria noastră spre realizarea conştiinţei de sine şi a uniunii noastre cu Dumnezeu, folosim mintea superioară, imaginaţia, voinţa şi conştiinţa pentru a crea o lume unică în care trăim. Fiecare persoană îşi crează propria realitate, care este unică.

Acum revenim la această particulă şi cum ajută ea la crearea realităţii. Foarte simplu – este conştiinţa noastră. Deci conştiinţa este viaţa, iar viaţa este Dumnezeu. Cu toţii avem conştiinţă, aşadar, conştiinţa fiecăruia creează propria realitate, fie că că ne referim la un cristal minuscul de nisip sau la o galaxie.

Omul este considerat a fi cea mai conştientă creaţie a lui Dumnezeu, indiferent de dimensiunea în care trăieşte, de aceea Directorii vieţii dedică mult efort în a ajuta omul să îşi creeze realitatea. Mulţi oameni au realizat că de fapt crearea realităţii nu este nimic mai mult decât o iluzie. Însă, din nou, trebuie spus că această afirmaţie este adevărată doar partial. Este adevărat că, datorită faptului că fiecare îşi creează propria realitate, ea trebuie să fie de natură iluzorie, însă, pe de altă parte, pentru persoana care a creat această realitate, totul apare a fi foarte real. Totuşi, pe măsură ce înaintăm pe calea către înţelegere şi cunoaştere a realităţii, începem să relizăm că, de fapt, creăm o realitate care ne serveşte doar pentru acel moment, însă acea realitate este în continuă schimbare pe măsură ce nivelul nostru de conştientizare a ceea ce este şi a ceea ce nu este începe să se modifice.

Aşadar, realizăm că totul este real doar la momentul la care este experimentat, însă nu reprezintă întreaga realitate.

De fapt, singura realitate este doar atunci când ne unim cu forţa numită Dumnezeu. Orice altceva este doar un mojlocitor temporar, o experienţă de moment pe care o creăm în încercarea noastră oarecum disperată de a înţelege conceptul de Dumnezeu.

Aşadar, trebuie să încercăm să înţelegem că trăim în cel puţin două lumi.

Avem o lume a realităţii temporare pe care noi înşine o creăm, însă trebuie să realizăm că, pe măsură ce progresăm din această realitate într-o alta nouă, cea pe care o lăsăm în urmă nu a fost decât o iluzie creată cu scopul de a ne ajuta să experimentăm momentul respectiv. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul noii realităţi pe care o creăm, şi e bine să înţelegm aceasta înainte ca şi noua realitate să ne scape printre degete, pentru a fi înlocuită de următorul moment din timp pentru care se crează înca o nouă realitate. Acest proces continuă aproape la nesfârşit, de la momentul în care încarnarea noastră pe Pământ se încheie, până când ne unim cu forţa dumnezeiască de unde am apărut.

Totuşi, să nu credem că totul este o pierdere de timp. Toate realităţile temporare care vin şi pleacă se transferă în sinele nostru superior, deci în forţa numită Dumnezeu, şi întreaga viaţă este afectată de aceste experienţe.

Totul ţine de natura creaţiei, de interacţiune divină dintre diferitele forţe, asemenea unui ocean ale cărui valuri se înalţă, iar fiecare val al creaţiei pare atât de real până la momentul în care se sparge la ţărm, fiind înlocuit cu următorul val.

Aşa cum valurile oceanului apar şi dispar la nesfârşit, la fel şi realităţile noastre vin şi pleacă, una după alta, propulsându-ne către perfecţiune prin intermediul imaginaţiei.

Realitatea în final va înlocui imaginaţia.

Al doilea mesaj este despre universuri paralele

Este o certitudine faptul că întreaga viaţă se află în mişcare, îndreptându-se către perfecţiune. Aceasta este natura vieţii. Nimic nu este staţionar, aşadar viaţa se află în mişcare perpetuă, fie mergând înainte către progres, fie înapoi către eliminare.

Fiinţele angelice numite Directorii vieţii sunt cele care controlează viaţa şi fac tot ce le stă în putinţă pentru a o propulsa înainte către perfecţiune. Un moment de neatenţie din partea lor ar putea permite accesul corupţiei şi instalarea unor maladii care ar putea duce chiar la dispariţia vieţii.

Pentru ca Directorii vieţii să îşi poată atinge obiectivul de a propulsa viaţa către perfecţiune, a fost creat un plan care să le vină în ajutor. Acest plan poartă numele de universuri paralele.

Acest termen nu este în totalitate corect deoarece universurile, de fapt, nu există. Nu este absolut nimic dincolo de forţa vieţii din toate lucrurile, care le permite să existe. Este o singură forţă a vieţii în fiecare din formele de viaţă percepute la nivel individual. Universurile nu există, planurile nenumărate de existenţă nu există, deci nu se poate spune că viaţa se mişcă şi călătoreşte dintr-un univers în altul. Există doar o singură viaţă, şi un singur nivel de viaţă. Restul este iluzie.

Totuşi, această iluzie este manipulată pentru a apărea reală, cu scopul de a permite vieţii să evolueze către perfecţiune. Astfel, Directorii vieţii au creat diferite planuri iluzorii de existenţă şi diferite evenimente menite să ajute viaţa în călătoria spre Dumnezeu.

De aceea avem conceptele de rai şi iad, de planuri şi dimensiuni pe care oamenii le-au studiat de-a lungul anilor în încercarea de a cuantifica viaţa. Printre aceste diferite realităţi, oamenii au creat şi conceptul de universuri paralele.

Universurile paralele au fost descrise ca zone alternative ale timpului şi spaţiului spre care oamenii se pot deplasa ca şi cum s-ar muta dintr-o camera în alta în interiorul unui palat imens, unde fiecare cameră este decorată diferit şi unde se pot găsi actori diferiţi jucând într-o piesă de teatru în fiecare din aceste camere. Astfel, mutându-se dintr-o cameră în alta, oamenii pot viziona diferitele piese de teatru în desfăşurare.

Totuşi, aceste piese sunt fictive şi, odată ce o piesă se sfârşeşte, atât actorii cât şi spectatorii pleacă, iar acea camera va rămâne goală până când un nou eveniment fictiv va avea loc acolo. Oamenii simt o nevoie de a explora aceste camere şi de a viziona piesele de teatru respective.

La sfârşitul oricărui spectacol, spectatorul poate alege fie să rămână în camera goală, fie să se mute într-o altă cameră şi să urmărească un spectacol nou. Aceste camere sau scene de teatru pot continua la nesfârşit, prezentând o varietate infinită de piese, fiecare puţin diferită de cea de dinainte.

Aceste camere, numite universuri paralele, nu sunt nimic altceva decât arii de viaţă unde actorii prezintă ficţiunea sub formă de realitate. Schimbarea de decor, alternarea actorilor (foarte credibili pentru observator, deoarece îşi joacă rolul atât de convingător) culminează întotdeauna cu lăsarea cortinei şi sfârşitul piesei. Totuşi, nu este altceva decât ficţiune, prezentată atât de bine încât noi credem că este realitatea. Viaţa artificială este prezentată ca viaţă reală.

Sarcina noastră este de a încerca să vedem dincolo de iluzie, să ne retragem din vizionarea acestei piese şi să încercăm să găsim acea camera unde nu se joacă piese fictive, ci acolo unde este realitatea.

Această cameră se află în inimile noastre, în sufletul nostru. Actorii nu pot pătrunde în această cameră. Singura persoană căreia i se permite accesul în camera inimii este acea fiinţă pe care o numim sinele nostru superior, care nu se lasă prins în iluzia prezentată de piesele de teatru, care nu are nevoie de divertisment, deoarece acesta nu caută decât un singur lucru: adevărul. De aceea, sinele superior nu se poate găsi într-o sală de teatru. El rămâne în lumea reală şi nu caută distracţia oferită de spectacol, indiferent cât de real ar părea acesta.

Să revenim la idea de realităţi alternative, de universuri paralele. Aceste denumiri sunt incorecte. Ar fi mai corect să le numit falsuri alternative. Adevărul este că noi suntem cei care creăm aceste camere, aceste scene de teatru, aceste realităţi alternative; le creăm cu mintea noastră mereu în căutare de altceva decât ceea ce este observat la un moment dat. Astfel, dacă mintea noastră urmează această cale, ea se va muta dintr-o camera în alta, mereu în căutarea unei piese de teatru mai interesante.

Această cale înseamnă a lupta într-o bătălie deja pierdută. Pe măsură ce se mută dintr-o camera în alta, mintea va fi dezamăgită de fiecare dintre piesele urmărite deoarece, la un moment dat, va realiza că acestea sunt aproape identice cu toate piesele care, anterior, au fost considerate nesatisfăcătoare.

Deci care este răspunsul la această dilemă? Cum găsim piesa de teatru care ne va satisface?

Răspunsul este că nu o vom găsi.

În schimb, ce putem face este să ne întoarcem în noi şi să lăsăm ca inima noastră să ne dezvăluie adevărăul ascuns acolo.

Atunci, şi numai atunci, vom găsi o operă de artă care ne va alina chemarea sufletului, deoarece atunci nu vom privi o reprezentare a vieţii, un act actoricesc, ci vom privi viaţa însăşi.

Vom privi adevărul pe care Dumnezeu l-a creat pentru a ne bucura, nu o reprezentare artificială produsă de ceea ce mintea noastră crede despre adevărul lui Dumnezeu.

Icon

PDF - Realitatea 174.38 KB 23 downloads

...