Am fost ȋntrebat cum putem sǎ sǎrim dintr-o realitate ȋn alta. Acesta este un concept greu de explicat, ce poate fi comparat cu incercarea de a invǎța pe cineva mersul pe bicicletǎ sau inotul. Tehnica poate fi explicatǎ, ȋnsǎ nu și modul ȋn care individul reușește sǎ o aplice cu succes. Persoana ȋn cauzǎ este nevoitǎ sǎ experimeneze pânǎ când, spontan, realizeazǎ cǎ merge pe bicicletǎ sau se menține la suprafața apei fǎrǎ sǎ se ȋnece. Este o experiențǎ care, pur și simplu, se ȋntâmplǎ pentru cel care experimenteazǎ.

Așadar, mǎ voi strǎdui sǎ explic conceptul de deplasare ȋn universuri paralele, ȋnsǎ rǎmâne ȋn sarcina voastrǎ sǎ ȋnvǎțați cum sǎ faceți aceastǎ trecere.

Din nou, urmeazǎ sǎ intrǎm ȋntr-un subiect foarte profund. Ȋncep prin a vorbi despre timp.

Vǎ rog sǎ acceptați faptul cǎ timpul nu curge ȋn mod liniar. De fapt, timpul nu existǎ, doar noi avem impresia cǎ existǎ.

Cel mai bun mod de a ȋnțelege trecerea timpului este sǎ ne imaginǎm filmele utilizate ȋn camerele cinematografice. Imagini statice erau prezentate pe ecran 24 de ori pe secundǎ, iar aceastǎ proiecție dǎdea impresia de continuitate, ȋnsǎ nu este decât o iluzie. Ȋn realitate, tot ce avem este o multitudine de cadre statice care se succed prin intermediul unui proiector, creând impresia de mișcare și curgere a timpului.

Viața realǎ este similarǎ filmului de cinema. Existǎ imagini statice ce sunt create și distruse de miliarde de ori ȋntr-o secundǎ. Astfel, orice mișcare pe care o facem este compusǎ din mici bucǎțele distincte, ȋnsǎ totul are loc atât de repede ȋncât structura mișcǎrii este complet ignoratǎ.

Lucrurile ȋnsǎ nu se opresc aici.

Ori de câte ori un cadru este creat, apoi distrus, apoi creat din nou, nu doar o imagine este creatǎ, ci un nou univers este creat. Miliarde de ori ȋntr-o secundǎ, vechiul univers cu tot ce conține este creat, distrus, creat din nou și așa mai departe. De ce se ȋntâmplǎ astfel?

Nimic nu este static. Intregul univers cu tot ce conține se ȋndreaptǎ fie spre perfecțiune sau anihilare, astfel cǎ rasa umanǎ, spre exemplu, se ȋndreaptǎ fie spre perfecțiune, fie spre anihilare. Dacǎ oamenii ar fi ȋn nemișcare, ȋn timp ce planeta este ȋn mișcare, gradual, aceștia nu s-ar mai adapta pe aceastǎ planetǎ.

Ceea ce se ȋntâmplǎ pe durata microsecundelor ȋn care nu mai existǎm este faptul cǎ arhanghelii care ne controleazǎ dezvoltarea modificǎ ADN-ul nostru, și orice altceva care necesitǎ ajustare, pentru ca și noi sǎ putem evolua odatǎ cu universul aflat ȋn continuǎ evoluție.

Deși sunǎ imposibil, voi, eu, și tot ce existǎ ȋn univers este creat din nou, de miliarde de ori ȋntr-o secundǎ, ușor diferit comparativ cu varianta creatǎ cu o microsecundǎ ȋn urmǎ. De aici provine conceptul de timp. Miliarde de cadre fixe s-au contopit ȋntr-un lung film.

Probabil credeți cǎ m-am abǎtut de la subiect, ȋnsǎ nu m-am abǎtut deloc.

Acest concept al vieții apǎrând și dispǎrând, apǎrând și dispǎrând din nou, este repetat ȋntr-un numǎr infinit de universuri paralele, toate fiind similare cu universul nostru, ȋnsǎ cu foarte mici deosebiri.

Imaginați-vǎ un numǎr infinit de proiectoare trimițând imagini pe un numǎr infinit de ecrane, unde toate filmele sunt similare, cu doar foarte mici diferențe. Este ceva dificil de imaginat, ȋnsǎ esențial dacǎ doriți sǎ ȋnțelegeți cum sǎ manipulați universurile. Ȋn plus, este de asemenea interesant sǎ aflați cum funcționeazǎ astfel de lucruri, nu-i așa?

Ȋnțelegând mecanismul creației ne poate ajuta sǎ ȋnțelegem cum sǎ sǎrim dintr-o realitate ȋn alta.

Nu ne putem deplasa pe perioada ȋn care imaginile sunt luate, ȋnsǎ putem face saltul ȋn acea microsecundǎ ȋn care nimic nu existǎ, pentru a reapǎrea ȋntr-un alt cadru. Este similar cu a coborȋ dintr-un tren care staționeazǎ și a ne urca ȋntr-un alt tren. Dupǎ aceea, ambele trenuri se pun ȋn mișcare, ȋnsǎ noi suntem pe alte șine și mergând ȋntr-o altǎ direcție.

Cum schimbǎm trenul?

De aici, devine dificil de explicat.

Se poate spune, și cred și eu cǎ este un act de voințǎ. Totuși, este mai mult decât atât.

Dacǎ ne ȋntoarcem la mersul pe bicicletǎ, cum putem explica faptul cǎ acum nu ne putem ține echilibrul, iar ȋn secunda urmǎtoare, dintr-o datǎ putem?

Cum ne putem explica acel moment magic ȋn care ne zbatem ȋn apǎ sǎ ne ținem capul deasupra, și dintr-o datǎ, putem sǎ ȋnotǎm? Nu perfect, bineȋnțeles, dar ȋnotǎm.

Cum ne explicǎm faptul cǎ un animal care a cǎzut ȋn apǎ știe, fǎrǎ sǎ se gândeascǎ, cum sǎ ȋnoate?

Aici vreau sǎ ajung. Pentru a trece dintr-un univers ȋn altul, trebuie sǎ acceptați cǎ puteți face acest lucru. Nu vǎ ȋndoiți nicio clipǎ și pur și simplu faceți acest salt la fel cum treceți de la starea de zbucium ȋn apǎ la starea de echilibru, când ȋncepeți sǎ ȋnotați. Cred cǎ puteți sǎ ȋnțelegeți cât este de greu de explicat acest concept. Fie pot sǎ merg pe bicicletǎ sau nu. Fie pot sǎ ȋnot sau nu. Fie pot sǎ schimb universul ȋn care mǎ aflu, sau nu.

Ce pot sǎ recomand este sǎ ȋncercați sǎ experimentați schimbǎri minore, și vedeți ce se ȋntâmplǎ. Nu vreau sǎ vǎ influențez, dar ați putea, de exemplu, sǎ vǎ gândiți la partenerul sau partenera de viațǎ sugerând un anume fel de mancare pentru cinǎ sau urmǎrind un anume post de televiziune – orice, și vedeți dacǎ funcționeazǎ.

Eu nu vǎ pot spune cum sǎ procedați pentru cǎ, sincer, nu știu. Va fi nevoie sǎ ȋncercați singuri și sǎ vedeți ce funcționeazǎ și ce nu.

Am uitat sǎ menționez partea esențialǎ a ȋntrebǎrii – cum se alege o realitate paralelǎ specificǎ? Din nou, rǎspunsul constǎ ȋn ȋnțelegerea modului de a schimba universurile. Atunci când puteți manipula schimbarea acestora, veți vedea cǎ, automat, veti ajunge ȋn acela ȋn care vǎ doriți sǎ ajungeți.

Poate, dacǎ doriți, am putea sǎ discutǎm și despre avantajele și dezavantajele manipulǎrii lucrurilor ȋn interes personal, dar cu o altǎ ocazie.

Pentru a descărca această lecție, faceți clic pe link: